O zi frumoasă de mai 2011. Privesc Ozana din maşină şi mă gândesc la Creangă. "Ce minunată trebuie să fi fost apa asta frumos curgătoare - îmi spun în timp ce ochii caută cireşi. Acum nu mai e. A cam secat".
Eram nerăbdătoare să intru în sat, pentru că eu - nu ştiu dacă v-aţi dat seama - sunt mare fan al călătoriilor. Şi, pe una din uliţe, se iveşte pe partea dreaptă Casa Memorială.
Cumpăr bilet si merg încet, ca ochiul să aibă timp să analizeze. "Aşa, copii, şi în serile friguroase de iarnă, ţăranii mergeau la club....A, nu la club? Da' ce făceau? Stăteau la şezătoare, da. Şi ce făceau ei la şezătoare? Îşi încărcau telefoanele... se jucau pe calculator...Nu? Dar ce făceau? Aşa, spuneau po...poveşti. Bravo, copii"
Şi uite aşa am plecat eu cu zâmbetul pe buze din casa lui Creangă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu